Un acoperiș din fier forjat și sticlă, vitrine de lemn și balconașe sus: aceasta e o bucată din secolul al XIX-lea rămasă intactă. A pus-o să fie construită în 1886 un negustor cu viziune și cu bani, care voia pentru Valladolid una dintre acele galerii elegante pe care le văzuse la Paris.
Un vis parizian în Castilia
Don Eusebio Gutiérrez i-a încredințat proiectul arhitectului Jerónimo Ortiz de Urbina, care a unit două străzi — Fray Luis de León și Castelar — cu acest pasaj acoperit cu fier și sticlă, luminat atunci cu gaz: un lux tehnologic pentru epocă.
A fost împărțit în două tronsoane legate printr-o rotondă centrală acoperită cu o cupolă de sticlă, ca lumina să intre din plin toată ziua. Schema aceasta e exact cea a galeriilor pariziene care i-au servit drept model.
Moda venea de la Paris: la începutul secolului al XIX-lea, acolo au început să acopere străduțe cu fier și sticlă ca să poți face cumpărături fără să te uzi, iar galeriile acelea au fost bunicul direct al marilor magazine și al centrelor comerciale de azi.
Erau regatul flanorului, al celui care se uită la vitrine fără să cumpere neapărat. Walter Benjamin le-a dedicat un studiu întreg, considerându-le simbolul secolului al XIX-lea.
Visul care nu s-a împlinit
Curios e că marele vis al lui Gutiérrez nu s-a împlinit cu totul: pasajul, atât de fin și de scump, a decăzut la scurt timp după deschidere. Poate pentru că Valladolidul de atunci nu era încă pregătit pentru atâta fast.
Aceasta e povestea obișnuită a galeriilor comerciale spaniole: s-a copiat modelul parizian fără masa critică de burghezie consumatoare care îl susținea în Franța, iar multe au lâncezit.
A fost nevoie de o restaurare foarte atentă la sfârșitul secolului al XX-lea ca să-i redea strălucirea și să-l umple din nou de magazine. Azi funcționează și e unul dintre cele mai fotogenice colțuri ale centrului.
În rotonda centrală există o sculptură a lui Mercur, zeul comerțului, sub cupola de sticlă. Un detaliu care rezumă perfect pentru ce a fost construit locul.
De neratat
Construită în 1886
La comanda negustorului Eusebio Gutiérrez, după proiectul lui Jerónimo Ortiz de Urbina.
Copiată după Paris
Galeriile acoperite cu fier și sticlă au fost bunicul direct al centrelor comerciale.
Luminată cu gaz
Un lux tehnologic pentru epocă, cu o cupolă de sticlă deasupra rotondei centrale.
A eșuat la scurt timp după deschidere
Prea fină și prea scumpă pentru Valladolidul de atunci. Și-a revenit la sfârșitul secolului al XX-lea.
Cum se încadrează în vizita ta la Valladolid
Se află în centru, între străzile Fray Luis de León și Castelar, la câteva minute de Plaza Mayor.
Oprirea durează zece minute: intri pe la un capăt, privești cupola și ieși pe celălalt. Accesul e liber în programul magazinelor.
Se potrivește perfect în traseul prin centru, în drum spre Plaza de Portugalete și Teatro Calderón.
Întrebări frecvente
De unde a venit moda acestor pasaje acoperite?
De la Paris, și cu tot farmecul lui. La începutul secolului al XIX-lea, acolo au început să acopere străduțe cu fier și sticlă ca să poți face cumpărături fără să te uzi, iar acele galerii au fost bunicul direct al marilor magazine și chiar al mall-urilor noastre. Erau regatul pietonului fără treabă, al celui care mergea să vadă și să fie văzut, fără grabă. Când don Eusebio a adus ideea aici, importa ce era mai modern în Europa; de aceea acoperișul acesta are aerul acela atât de din altă lume.
