Șase umbrele mari de lemn ondulat care plutesc deasupra unei piețe în plin oraș vechi: e cea mai mare structură de lemn din lume și, când a fost inaugurată în 2011, a împărțit orașul în două tabere de neîmpăcat. Azi, Las Setas sunt una dintre cărțile poștale ale Sevillei, au cel mai bun punct de belvedere din oraș și ascund la subsol un sit roman care a apărut din întâmplare și care era cât pe ce să deraieze tot proiectul.
Treizeci de ani de teren viran
Aici a fost o piață din fier din secolul al XIX-lea, cea a Encarnaciónului, dărâmată în 1973 cu promisiunea de a construi alta mai bună. Promisiunea nu s-a împlinit: piața a rămas un teren viran și o parcare la suprafață, o gaură în plin centru istoric care a durat aproape trei decenii și a devenit un simbol local al nepăsării primăriei.
În 2004 s-a organizat un concurs internațional, câștigat de arhitectul german Jürgen Mayer cu o propunere numită Metropol Parasol: o structură din lemn lamelar, în formă de umbrele ondulate, care urma să acopere piața fără s-o închidă. Lucrările au început și atunci a apărut problema.
Când s-a săpat pentru fundații, dedesubt a ieșit la iveală un oraș întreg: case romane cu mozaicuri, o locuință almohadă, rămășițe din mai multe secole. Fundația a trebuit reproiectată, bugetul a explodat și lucrarea a întârziat ani de zile. Polemica a fost monumentală, și rezultatul la fel.
Antiquarium, punctul de belvedere și piața
Jos se află Antiquarium, muzeul care păstrează la fața locului ce a ieșit la iveală. Se străbate pe pasarele deasupra unor case romane din secolele I–VI, cu mozaicurile lor colorate, o fântână, iar deasupra rămășițele unei locuințe din epoca almohadă. E literalmente o coborâre prin straturile orașului, un secol pe nivel.
Sus, punctul de belvedere e o promenadă ondulată pe partea cea mai înaltă a structurii, cu Giralda în depărtare, acoperișurile orașului vechi dedesubt și tot orașul de jur împrejur. Nu e cea mai înaltă priveliște din Sevilla, dar e cea mai completă: de aici se vede forma centrului istoric, lucru imposibil de la nivelul solului.
Iar la mijloc rămâne piața acoperită, partea despre care se vorbește cel mai puțin și cea mai folosită: un spațiu la umbră într-un oraș în care umbra e un bun de primă necesitate. La cinci după-amiaza, într-o zi de august, acolo jos sunt oameni. Asta, la Sevilla, e cea mai bună critică de arhitectură posibilă.
De neratat
Cea mai mare structură de lemn din lume
Mii de piese lipite și îmbinate ca să acopere o piață fără s-o închidă.
Antiquarium
Case romane cu mozaicuri și o locuință almohadă deasupra, păstrate în subsolul în care au apărut.
Punctul de belvedere ondulat
Nu e punctul cel mai înalt din Sevilla, dar e cel din care se înțelege cel mai bine forma orașului vechi.
Umbra din piață
La cinci după-amiaza în august, acolo jos sunt oameni. La Sevilla, asta spune totul.
Cum se încadrează în vizita ta la Sevilla
Se află în Plaza de la Encarnación, la zece minute de Calle Sierpes, de Iglesia Colegial del Salvador și de Alameda de Hércules. Sub piață funcționează, pe deasupra, o piață de alimente.
Biletul pentru punctul de belvedere include azi o experiență audiovizuală, iar prețul a crescut destul de mult față de primii ani. Antiquarium se plătește separat. Dacă bugetul e strâns și trebuie să alegi, punctul de belvedere la apus e ce ții minte cel mai mult; dacă te interesează arheologia, subsolul e mai neobișnuit.
Urcă în ultimul interval al zilei. Structura de lemn devine aurie în soarele jos, Giralda se decupează pe cer, iar orașul se aprinde în timp ce ești sus. E momentul în care coada e cea mai lungă, și tot merită.
Întrebări frecvente
Ce era aici înainte de Setas?
O mare încurcătură, ce-i drept. Aici a fost o piață de fier din secolul al XIX-lea, cea a Encarnación, care a fost dărâmată în 1973. Iar apoi, timp de aproape treizeci de ani, locul a fost un teren viran și o parcare în plin centru istoric, o gaură pe care nimeni nu știa cum s-o umple. S-a organizat un concurs internațional, l-a câștigat arhitectul german în 2004… și au mai trecut șapte ani până la deschidere. Ce azi e o carte poștală au fost decenii de bătăi de cap.
Ce se vede exact acolo jos?
Un întreg oraș îngropat. La subsol mergi pe pasarele pe deasupra unor case romane cu mozaicurile lor colorate, vechi de aproape două mii de ani, și printre rămășițele unei locuințe deja medievale, din epoca almohadă. E ca și cum ai coborî cu un lift al timpului: fiecare nivel, alt secol. Mie îmi place să-l văd chiar înainte să urc sus, ca să parcurg orașul de jos în sus.
