S'Hort del Rei, Grădina Regelui, e grădina care se deschide la poalele zidului de sub Palatul Almudaina, iar numele nu e decorativ: aici conducătorii musulmani își aveau livada privată, udată prin canale de irigație, cu bazine și pomi fructiferi. Să ai apă și umbră pe o insulă cu veri secetoase era luxul suprem.
Apa ca formă de putere
Grădina era livada alcázar-ului și funcționa după logica oricărei grădini andaluze: canale, bazine, pomi fructiferi și umbră organizate ca să producă răcoare. Într-un climat ca cel din Mallorca, asta nu era peisagistică, ci inginerie pusă în slujba confortului.
Apa venea de la Font de la Vila, un izvor din munți din zona Esporles, adusă până în oraș printr-un canal lung de kilometri construit de ingineri musulmani. Aceeași apă învârtea mori, umplea fântânile publice și uda grădinile alcázar-ului, și a continuat să alimenteze Palma aproape până în secolul al XX-lea.
Când regii creștini au moștenit orașul, au păstrat-o mai departe ca grădină a palatului. E încă un caz al aceleiași logici pe care o vezi în toată Palma: ce funcționa nu se distrugea, se ocupa.
Andaluză pe dinăuntru, secolul al XX-lea pe dinafară
Ce calci azi nu e grădina medievală, ci o reinventare din anii șaizeci. Arhitectul Gabriel Alomar a reproiectat ansamblul păstrând spiritul andaluz al fântânilor și al bazinelor, dar adăugându-i un limbaj limpede contemporan.
Rezultatul cel mai izbitor e că printre garduri vii și jeturi de apă apar sculpturi din secolul al XX-lea: sunt lucrări de Joan Miró, de Alexander Calder și de Josep Maria Subirachs răspândite prin grădină, fără vitrine și fără plăcuțe monumentale.
Dialogul acesta dintre apa veche și arta nouă e foarte caracteristic orașului, care în materie de patrimoniu n-a ales niciodată să înghețe totul. Aici conviețuiesc un traseu de irigație de origine islamică și o sculptură din anii șaizeci la zece metri distanță.
Mai e și Arco de la Drassana, un arc în potcoavă care a fost poarta prin care intrau ambarcațiunile când marea ajungea până aici: e urma cea mai vizibilă a liniei de coastă originale.
De neratat
Era livada alcázar-ului
Livada privată a conducătorilor musulmani, cu canale, bazine și pomi fructiferi la poalele zidului.
Apa venea din munți
De la Font de la Vila, din Esporles, printr-un canal lung de kilometri. A alimentat Palma aproape până în secolul al XX-lea.
Miró, Calder și Subirachs
Sculptură din secolul al XX-lea răspândită printre garduri vii și jeturi de apă, fără vitrine și fără plăcuțe.
Arco de la Drassana
Arc în potcoavă prin care intrau ambarcațiunile când marea ajungea până aici.
Cum se încadrează în vizita ta la Palma
Se află sub Palatul Almudaina și la doi pași de catedrală, așa că e locul logic de unde să începi sau unde să închei zona aceasta. Accesul e liber, gratuit și la umbră, ceea ce vara nu e un detaliu mărunt.
De aici cobori spre Parc de la Mar și spre promenada Dalt Murada, sau urci spre Passeig del Born pe Paseo de Sagrera. E un nod comod între cele două zone monumentale ale orașului.
Ajunge o jumătate de oră. Iar dacă e cald, e cel mai bun loc din centru pentru o pauză: apă curgătoare, umbră de palmieri și bănci, totul gratuit.
Întrebări frecvente
Și de unde venea atâta apă pe o insulă uscată?
De la Font de la Vila, un izvor din munți, din zona Esporles. Inginerii musulmani l-au adus până în oraș printr-un canal lung de kilometri, iar aceeași apă punea în mișcare mori, umplea fântânile publice și uda grădinile alcazarului. A continuat să alimenteze Palma aproape până în secolul al XX-lea.
