Málaga · Ce să vezi

Catedrala din Málaga

Catedral de Málaga

Localnicii din Málaga îi spun La Manquita, cea ciungă, și o spun cu drag, nu în bătaie de joc. Din cele două turnuri prevăzute s-a ridicat doar unul, cel din stânga, care urcă optzeci și patru de metri și se vede din jumătate de oraș. Celălalt a rămas la înălțimea primului nivel, tăiat brusc, cu baza la fel de groasă și de pregătită ca a geamănului său. E o catedrală care se laudă de două sute de ani tocmai cu ce îi lipsește.

Două sute cincizeci de ani de șantier și trei stiluri

A fost începută în 1528 pe locul vechii moschei mari și n-a fost declarată niciodată terminată: lucrările s-au oprit definitiv în 1782, cu al doilea turn făcut pe jumătate și fațada neîncheiată. Două secole și jumătate de șantier lasă urme, iar aici se citesc de jos în sus: fundații și plan de origine gotică, corp pe deplin renascentist, portal final deja baroc.

Ce unifică totul e înălțimea. Bolțile navei centrale ajung la vreo patruzeci de metri, iar cele trei nave au aproape aceeași înălțime, o soluție de tip biserică-hală care în Andaluzia nu e obișnuită. Efectul e o cutie de lumină enormă, foarte verticală, cu piatra aurie prinzând culoare pe măsură ce înaintează după-amiaza.

Corul e piesa pe care o sar cei mai mulți și cea la care merită cel mai mult să te oprești: stranele au fost sculptate de Pedro de Mena la mijlocul secolului al XVII-lea, cu vreo patruzeci de figuri de sfinți din lemn de cedru și de mahon. De Mena e marele sculptor al barocului din Málaga și a lucrat aici pe bucată ani de zile. Privește de aproape mâinile și faldurile tunicilor.

Turnul care nu s-a ridicat

Versiunea care se povestește în Málaga de generații e frumoasă: banii strânși ca să se termine al doilea turn au fost deturnați pentru a ajuta independența Statelor Unite, pe vremea când Bernardo de Gálvez, originar din Málaga, lupta de cealaltă parte a Atlanticului. E o poveste magnifică și merită spusă, dar trebuie luată cu un grăunte de sare.

Documentele publicate de-a lungul timpului arată mai degrabă că acele fonduri au ajuns în lucrări de drumuri din propria provincie, ceea ce e mult mai puțin epic. Oricum ar fi, ce se poate verifica e ce se întâmplă mereu: s-au terminat banii și lucrarea s-a oprit. Faptul că orașul a preferat să păstreze versiunea eroică spune destul despre Málaga.

Și e o răsplată pentru cine urcă. Poți străbate acoperișul templului, mergând pe deasupra bolților, lucru posibil tocmai pentru că acoperișul în două ape prevăzut n-a fost construit niciodată: sus e o mare terasă plată de unde vezi portul, Alcazaba și castelul Gibralfaro dintr-o singură privire.

De neratat

Turnul neterminat

Pornește cu aceeași grosime ca geamănul lui: totul era prevăzut. Au lipsit banii, nu planul.

Stranele lui Pedro de Mena

Vreo patruzeci de figuri din cedru și mahon, sculptate la mijlocul secolului al XVII-lea de marele sculptor al barocului din Málaga.

Plimbarea pe acoperișuri

Mergi pe deasupra bolților pentru că acoperișul prevăzut n-a mai fost construit. Cea mai bună priveliște asupra centrului.

Cele trei nave la aceeași înălțime

Un plan de biserică-hală rar în Andaluzia, care transformă interiorul într-o cutie de lumină foarte verticală.

Cum se încadrează în vizita ta la Málaga

Se află în centrul exact al orașului, la două minute de calle Marqués de Larios și la cinci de intrarea în Alcazaba, așa că intră fără efort în orice traseu pe jos. Plaza del Obispo, în fața fațadei, e cel mai bun loc ca s-o vezi întreagă și are umbră la jumătatea după-amiezii.

Ocolește clădirea înainte să intri. Pe latura de nord se află Puerta de las Cadenas și Patio de los Naranjos, care e ce a supraviețuit din curtea pentru abluțiuni a moscheii de dinainte, iar pe latura de sud se vede bine contrastul dintre turnul terminat și ciotul celuilalt.

Socotește vreo patruzeci de minute pentru interior și încă treizeci dacă urci pe acoperiș, care se rezervă separat și pe intervale orare. Urcușul e pe scări înguste în spirală și nu e potrivit pentru oricine, dar e de departe partea cea mai bună a vizitei.

Întrebări frecvente

Se știe cine a proiectat-o?

Primele planuri îi sunt atribuite lui Diego de Siloé, același geniu care a ridicat catedrala din Granada, iar la lucrare au trudit apoi mai mulți meșteri, de-a lungul a două secole. De aceea nicio mână nu domină de tot: fiecare generație și-a lăsat semnătura în piatră. Fațada pe care o vezi, deja barocă, e printre ultimele venite și i se datorează mai ales lui Antonio Ramos, în secolul al XVIII-lea.

Și orgile acelea uriașe dinăuntru?

A, acelea sunt o bijuterie pe lângă care mulți trec fără s-o observe. Sunt două orgi baroce gemene, una în fața celeilalte, construite în secolul al XVIII-lea și cu mii de tuburi la un loc. Ciudat e că încă mai sună: au fost restaurate și se cântă la ele în concerte, lucru foarte rar la orgi atât de vechi. Dacă nimerești la unul, rămâi: toată nava se transformă într-un instrument.

Cui îi este închinată?

Întrupării; de aceea numele ei complet este catedrala Întrupării (de la Encarnación). Și nu e o întâmplare: când Monarhii Catolici au cucerit Málaga în 1487, au consacrat vechea moschee mare acestui mister, iar numele a rămas și când, secole mai târziu, s-a ridicat deasupra acest templu nou. Un fir subțire care leagă moscheea dispărută de catedrala la care te uiți azi.

Descoperă Málaga și ascultă în ritmul tău

Parcurge-l cu ghizi locali, în ritmul tău și offline.

Aplicația Viavoy

Alte locuri în Málaga

Centre Pompidou Málaga

Muralul Obey, Shepard Fairey

Biserica Corpus Christi

Căsuțele pescarilor din Pedregalejo

Paseo Marítimo de Pedregalejo

Plaja El Palo