San Julián de los Prados
Cea mai mare biserică a preromanicului asturian, de la începutul secolului al IX-lea, cu cel mai important ansamblu de pictură murală preromanică din Europa.

O artă de curte din secolul al IX-lea care nu seamănă cu nimic, în capitala unui regat care a rezistat când jumătate din Peninsulă era al-Andalus.
🎧 Pe traseul Universitatea, Santullano și vechea VetustaÎn jurul anului 800, cu jumătate din Peninsulă sub stăpânire musulmană, un rege pe nume Alfonso al II-lea a ales un deal și a construit o capitală. Din acel regat al Asturiei a rămas o artă proprie, fără echivalent în Europa, iar în Oviedo se păstrează două piese care nu există în niciun alt loc de pe continent.
Alfonso al II-lea cel Cast a domnit mai bine de cincizeci de ani, din 791 până în 842, una dintre cele mai lungi domnii din tot Evul Mediu peninsular. Tocmai timpul acesta i-a permis să transforme un nucleu mic, cu o mănăstire și o biserică ridicată de tatăl lui, într-o capitală întreagă.
I s-a spus „cel Cast” pentru că nu s-a căsătorit niciodată și n-a lăsat urmași, lucru foarte rar la un rege medieval. A ales acest deal și a ridicat un ansamblu de palate și lăcașuri de cult care a făcut din Oviedo un oraș de curte.
Din acel ansamblu a rămas puțin în picioare: lăcașul Mântuitorului a dat naștere catedralei, care e gotică; San Tirso el Real a fost refăcută de atâtea ori încât păstrează doar o fereastră originală.
Și de la el a pornit încă ceva: în secolul al IX-lea, Alfonso al II-lea a mers în persoană să se roage la mormântul abia descoperit al apostolului Iacob. A fost primul pelerin documentat din istorie, iar drumul lui e azi Camino Primitivo, Patrimoniu al Umanității din 2015.
Cea mai mare biserică a preromanicului asturian, de la începutul secolului al IX-lea, cu cel mai important ansamblu de pictură murală preromanică din Europa.
O fântână din secolul al IX-lea care funcționează și azi: singura lucrare civilă de folosință publică păstrată din preromanic.
Descarcă aplicația și descoperă Oviedo offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Universitatea, Santullano și vechea Vetusta cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →San Julián de los Prados — Santullano pentru localnici — e cea mai mare biserică păstrată a preromanicului asturian. A ridicat-o Alfonso al II-lea la începutul secolului al IX-lea, cu arhitectul lui de încredere, Tioda.
Pe dinafară e din piatră simplă și masivă, aproape fără podoabe. Pe dinăuntru e pictată în întregime în frescă, cu arhitecturi imitate, draperii și motive geometrice, și nicio figură umană în tot ansamblul.
Lipsa totală a figurilor e ceea ce o face excepțională și ce a alimentat decenii de dezbateri: influență aniconică, moștenire a picturii romane cu arhitecturi imitate sau decizie teologică deliberată. Nu există consens.
Incontestabile sunt amploarea și starea de conservare: e cel mai important ansamblu de pictură murală preromanică din Europa și motivul pentru care e Patrimoniu al Umanității din 1998. Are în plus o cameră secretă deasupra transeptului, a cărei funcție încă se discută.
Foncalada arată ca o capelă mică ghemuită pe pământ și e unică în lume dintr-un motiv foarte concret: e singura lucrare civilă de folosință publică păstrată din preromanic.
Din acea epocă au ajuns până la noi biserici și câte o rămășiță de palat, pentru că acestea erau clădirile pe care puterea le socotea demne de piatră. O infrastructură publică menită să dea apă oamenilor de rând, păstrată și în funcțiune, nu are egal în preromanic.
A fost ridicată în secolul al IX-lea peste un izvor natural, pe vremea lui Alfonso al II-lea cel Cast după majoritatea istoricilor, deși unii o atribuie lui Alfonso al III-lea cel Mare. Se afla în afara zidurilor, lângă drumul vechi, ca să bea apă drumeții care soseau la Oviedo.
Poartă sculptată Crucea Victoriei cu literele alfa și omega și o inscripție latină care spune, cam așa, „cu acest semn e ocrotit cel evlavios, cu acest semn e învins dușmanul”. Era fântână și talisman în același timp.
Crucea originală, din aur și pietre prețioase, făcută în jurul anului 908 la comanda lui Alfonso al III-lea însuși, se păstrează în Cámara Santa a catedralei. E azi simbolul de pe steagul și stema Asturiei.
Cámara Santa păstrează Crucea Victoriei, Crucea Îngerilor și Arca Santa. Au fost aruncate în aer cu dinamită în 1934 și restaurate din fragmente.
Păstrează reliefuri și transenne din clădiri preromanice care nu mai există. Intrarea e liberă, iar muzeul e chiar în mănăstirea unde s-a născut orașul în 761.
Arta curții regatului Asturiei între secolele al VIII-lea și al X-lea, dezvoltată când jumătate din Peninsulă era sub stăpânire musulmană. E un stil propriu, fără echivalent exact în Europa, cu soluții constructive și decorative singulare. Principalele lui monumente sunt Patrimoniu al Umanității.
E marea întrebare și nu există consens. S-a propus o influență aniconică, o moștenire directă a picturii romane cu arhitecturi imitate sau o decizie teologică deliberată a curții lui Alfonso al II-lea. Ce se pictează sunt clădiri, draperii și motive geometrice, și nu apare nici măcar o persoană.
Pentru că e singura lucrare civilă de folosință publică păstrată din preromanic. Din acea epocă au ajuns până la noi biserici și câte o rămășiță de palat, dar o infrastructură publică menită să dea apă oamenilor de rând, păstrată și încă în funcțiune, nu are egal în preromanic.
Regele care a făcut din Oviedo capitala regatului Asturiei. A domnit mai bine de cincizeci de ani, din 791 până în 842, una dintre cele mai lungi domnii din Evul Mediu peninsular, iar timpul acesta i-a permis să construiască o capitală întreagă. I s-a spus „cel Cast” pentru că nu s-a căsătorit niciodată și n-a lăsat urmași.
Da, primul documentat. În secolul al IX-lea, Alfonso al II-lea a mers în persoană de la Oviedo să se roage la mormântul abia descoperit al apostolului. Drumul lui se numește azi Camino Primitivo, e cel mai vechi dintre toate și a intrat pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2015, în cadrul Drumurilor din Nord.
O bijuterie din aur și pietre prețioase făcută în jurul anului 908 la comanda lui Alfonso al III-lea cel Mare, care se păstrează în Cámara Santa a catedralei. E azi simbolul de pe steagul și stema Asturiei, iar desenul ei apare sculptat în piatra Foncaladei ca talisman care ocrotește apa.
Pe muntele Naranco, la marginea orașului, se află Santa María del Naranco și San Miguel de Lillo, două bijuterii ale stilului, tot Patrimoniu al Umanității, cu priveliște asupra orașului Oviedo. Se ajunge cu autobuzul sau printr-o plimbare lungă la deal, și merită să le dedici o jumătate de zi.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Oviedo offline, oricând vrei.

Continuă să citești


