E partea cea mai veche și cea mai aspră a Alhambrei, cea care era deja aici când palatele de stuc și apă nu existau nici în închipuirea cuiva. Turnuri masive, ziduri și, la capăt, Torre de la Vela: cel mai bun balcon al Granadei, cu orașul întreg dedesubt, cartierul Albaicín urcând vizavi și Sierra Nevada în fundal. Clopotul ei a marcat secole la rând irigarea întregii Vega.
Înaintea palatelor
Pe acest deal au existat fortificații deja în secolul al IX-lea, cu mult înaintea dinastiei nasride. Numele Alhambra — al-Hamra, „cea roșie” — vine de la culoarea pe care o capătă zidurile ei de pământ bătut la apus și e atestat încă din acea epocă timpurie.
Saltul vine în 1238, când Muhammad I, întemeietorul dinastiei nasride, își mută aici curtea și transformă vechea fortăreață în nucleul unui oraș palatin. Alcazaba e această fortăreață: turnuri, drumuri de strajă, o cisternă și, înăuntru, Barrio Castrense, unde locuia garnizoana.
Acest cartier e ce îl surprinde cel mai mult pe cine îl străbate. S-au păstrat fundațiile locuințelor soldaților, cu străzile, cuptoarele și latrinele lor: un oraș militar în miniatură, auster și funcțional, la o sută de metri de cele mai rafinate săli ale islamului occidental.
Torre de la Vela și clopotul ei
Turnul își datorează numele clopotului care îl încununează, iar acel clopot a avut secole la rând o funcție foarte concretă și foarte puțin militară: marca rândurile la irigat în Vega Granadei. Țăranii își deschideau și își închideau canalele după bătăile lui, într-un sistem de împărțire a apei moștenit din epoca andaluză.
În fiecare 2 ianuarie bate toată ziua la aniversarea cuceririi orașului și se aude în jumătate din Granada. Există și o tradiție legată de el: se spune că femeia necăsătorită care reușește să-l facă să sune în ziua aceea se va mărita înainte de sfârșitul anului. Coada pentru a-l trage face înconjurul turnului.
De sus, priveliștea e cea mai bună din tot ansamblul și cea care explică geografia: orașul dedesubt, Albaicín pe dealul de vizavi, Vega deschizându-se spre vest și Sierra Nevada închizând orizontul spre sud-est. Înțelegi dintr-odată de ce cineva a hotărât să-și instaleze aici curtea.
De neratat
Clopotul irigației
Marca rândurile la apă pentru toată Vega. Un ceas al irigației atârnat într-un turn militar.
Barrio Castrense
Fundațiile caselor garnizoanei, cu străzi, cuptoare și latrine. Un oraș militar în miniatură.
Cea mai bună priveliște din ansamblu
Orașul, Albaicín, Vega și Sierra Nevada dintr-o singură rotire din Torre de la Vela.
Al-Hamra, „cea roșie”
Numele vine de la culoarea pământului bătut la apus, atestat din secolul al IX-lea.
Cum se încadrează în vizita ta la Granada
Se află la intrarea în incintă, după Plaza de los Aljibes, și e primul lucru pe care îl face aproape toată lumea când ajunge. Ordinea are sens cronologic — de la cel mai vechi la cel mai rafinat —, dar e bine s-o potrivești cu ora Palatelor Nasride, care e fixă.
Regula practică: dacă intervalul tău la Palate e devreme, începe cu ele și lasă Alcazaba pentru după; dacă e la mijlocul dimineții sau după-amiaza, fă mai întâi Alcazaba. Ce nu poți face e să ajungi târziu la Palate, pentru că nu există a doua șansă.
Socotește vreo patruzeci de minute pentru Alcazaba, Barrio Castrense și urcarea în Torre de la Vela. Și vino pregătit: nu e umbră aproape nicăieri, iar vara, la prânz, piatra radiază căldură într-un mod considerabil.
Întrebări frecvente
Cât de veche e această fortăreață?
Foarte veche. Pe această colină existau fortificații încă din secolul al IX-lea; de aceea Alhambrei i s-a spus „cea roșie”, după culoarea zidurilor ei la apus. Dar marele moment vine în 1238, când Muhammad I, fondatorul dinastiei nasride, o alege ca bază a noului său regat și se instalează aici, în Alcazaba, în timp ce visa palatele care aveau să vină. Totul a început între aceste pietre dure.
Și clopotul acela mai sună?
Bineînțeles. În fiecare doi ianuarie bate toată ziua pentru aniversarea cuceririi orașului și se aude în jumătate din Granada. Și există o tradiție minunată: se spune că femeia necăsătorită care reușește să-l tragă o dată în ziua aceea se va mărita înainte să se termine anul. Vei vedea cozi la urcare. Un clopot transformat, după legendă, în împărțitor de nunți.
Locuiau oameni în interiorul Alcazabei?
Da, și încă li se văd urmele. Dacă privești spre incinta interioară, între ziduri e un sat întreg în ruină: cartierul militar, cu străzile lui, căsuțele lui, cisterna lui și chiar niște băi, unde locuia garnizoana cu familiile ei. Nu era doar un turn de pază; era un mic oraș militar, cu viață proprie, mereu de veghe deasupra restului Granadei.
