Castillo de Santa Bárbara
Trei incinte în trepte, fiecare dintr-un alt secol. Priveliștea de 360 de grade de la Torreta explică toată istoria orașului fără niciun panou. E gratuit: se plătește doar liftul de la Postiguet.

Un oraș unde ce e mai frumos e gratuit: un castel musulman deasupra plajei, un muzeu cu tablouri de Picasso cu intrare liberă și o promenadă din șase milioane de tesere. Cum împarți două zile.
🎧 Pe traseul Castelul Santa Bárbara și partea veche a orașuluiAlicante e tratat de obicei ca o escală în drum spre o plajă, iar asta lasă pe dinafară aproape tot ce e interesant. Are una dintre cele mai mari fortărețe medievale din Spania, un muzeu de artă a secolului al XX-lea la care nu se așteaptă nimeni, trei straturi de istorie suprapuse și o plajă urbană chiar în centru. Două zile sunt de ajuns și merită din plin.
Dimineața: de sus în jos.
Începe urcând la castelul Santa Bárbara cu liftul, de la intrarea săpată în stâncă în fața plajei Postiguet. Castelul e gratuit; se plătește doar liftul. Iar sus, la Torreta, e piatra cea mai veche a ansamblului: musulmanii au fortificat această stâncă în secolul al IX-lea.
Logica e pur geografică: e o stâncă izolată de o sută șaizeci de metri deasupra portului și nimic nu se mișca pe această coastă fără să se știe de aici. A fost cucerită pe 4 decembrie 1248, ziua Sfintei Barbara, iar sfânta a rămas în nume.
Coboară la incinta de mijloc, construită de Filip al II-lea, cu ziduri joase și înclinate, gândite ca proiectilul să alunece: e fortificație împotriva tunurilor, nu împotriva scărilor de asalt. Acolo e MUSA, Muzeul Orașului, care pune în ordine toată vizita într-o jumătate de oră.
Și coboară pe jos prin parque de la Ereta până în cartierul Santa Cruz: case văruite, ghivece peste tot și străzi în trepte, unde marea apare dintr-odată la capătul unei ulițe. Ieși pe lângă capela Santa Cruz în orașul vechi.
Trei incinte în trepte, fiecare dintr-un alt secol. Priveliștea de 360 de grade de la Torreta explică toată istoria orașului fără niciun panou. E gratuit: se plătește doar liftul de la Postiguet.
Varul nu e doar estetică: era ieftin, respinge soarele și dezinfectează. E în continuare un cartier de vecini care udă florile și întind rufele. Mergi devreme sau spre seară: la prânz soarele pe var te orbește.
Descarcă aplicația și descoperă Alicante offline, oricând vrei. Parcurge traseul pe jos Castelul Santa Bárbara și partea veche a orașului cu un ghid local în ureche.
Descoperă mai multe despre Viavoy →Totul la trei minute.
În orașul vechi, cocatedrala San Nicolás e stil herrerian pur: pe dinafară piatră austeră fără niciun ornament, iar înăuntru o cupolă de aproape patruzeci și cinci de metri care inundă totul cu lumină. Nu pleca fără să vezi claustrul, care nu se vede din navă și pe care aproape nimeni nu-l găsește.
La două minute e MACA, și aici vine surpriza: Picasso, Miró, Dalí, Chillida, Tàpies, Kandinsky, Chagall și Giacometti, cu intrare liberă. Au ajuns aici pentru că un artist din Alicante, Eusebio Sempere, a adunat aproape două sute de lucrări și le-a dăruit orașului său.
Alături, MUBAG, în cel mai boieresc palat din secolul al XVIII-lea din Alicante, cu patru secole de pictură și lucrări împrumutate de la Prado. Numele casei e Emilio Varela, moștenitorul luminii lui Sorolla, care a rămas aici în loc să plece.
Încheie coborând pe Explanada de España la apus, când tot orașul iese la plimbare. Sub picioare, peste șase milioane și jumătate de tesere de marmură care desenează valuri; deasupra, patru șiruri de curmali.
Una dintre cele mai bune colecții de artă a secolului al XX-lea din Spania, și gratuită. Expunerea organizează traseul în trei idei: geometrie, abstracție și figurativ. O oră și jumătate ajunge: e mic și se parcurge ușor.
Pavajul ondulat produce un efect optic real: dacă mergi privind în jos, valurile par să înainteze odată cu tine. A fost pus la sfârșitul anilor cincizeci, deși pare că e acolo dintotdeauna.
Dimineața: portul și centrul.
Începe cu portul, pentru că acolo a început orașul: Alicante a fost port înainte să fie oraș. De aici pleca Fondillón, un vin roșu dulce și învechit care se exporta în jumătate de Europă, iar în 1858 calea ferată l-a transformat în portul firesc al Madridului.
Continuă pe Explanada până la Casa Carbonell, cea mai elegantă clădire de pe frontul la mare și o răzbunare în piatră: a ridicat-o un industriaș din Alcoy care s-a simțit disprețuit acolo și a hotărât să construiască aici clădirea cea mai scumpă și mai vizibilă cu putință, ca să se vadă de pe vapoare.
Urcă la Mercado Central, eclectic, cu modernism valencian și aproape trei sute de tarabe. Mergi dimineața, când e în plină activitate. Iar lipită de piață e Plaza del 25 de Mayo, cu memorialul bombardamentului care în 1938 a ucis aici peste trei sute de oameni.
Încheie la MARQ, muzeul arheologic, care a fost Muzeul European al Anului în 2004 și cere o dimineață întreagă. A schimbat felul în care se povestește arheologia: lumini, sunet și săli care se transformă, aproape ca o punere în scenă.
Fajardo și Juan Vidal, 1917-1921. E în continuare stomacul orașului. Și păstrează rana lui cea mai adâncă: bombardamentul italian din 25 mai 1938, în mijlocul dimineții și cu piața plină.
Muzeul European al Anului 2004, într-un fost spital din 1926. Păstrează ce a ieșit din Lucentum, orașul roman de la care vine numele Alicante, iar acele ruine se pot călca la Albufereta.
Trei variante.
Varianta ușoară e plaja Postiguet, aproape un kilometru de nisip chiar în centru, cu castelul în spate. Uită-te la profilul muntelui de pe mal: se disting o frunte, un nas și o bărbie. Localnicii îi spun Cara del Moro, „Chipul Maurului”.
Dacă vrei spațiu, plaja San Juan e la douăzeci de minute cu tramvaiul din Plaza de los Luceros și e mult mai largă. Linia TRAM parcurge toată coasta până la Benidorm și Dénia.
Varianta liniștită sunt parcurile: Canalejas, cel mai vechi din oraș, cu smochini australieni centenari care formează o navă de catedrală făcută din frunze; și Plaza de Gabriel Miró, căreia localnicii îi spun Plaza de Correos, colțul cel mai răcoros din centru.
Iar dacă îți rămâne o jumătate de zi, Tabarca: singura insulă locuită din Comunitatea Valenciană, la o jumătate de oră de navigație de la port. E rezervație marină, are o incintă fortificată din secolul al XVIII-lea și a repopulat-o Carol al III-lea cu pescari genovezi.
Numele vine de la postigo, portiță: aici era una dintre porțile mici ale zidului. În august nu încape un ac, iar ăsta e prețul unei plaje în centru. În afara sezonului de vârf se schimbă complet.
Din 1886, pe locul vechilor șantiere navale. Ficușii lui slobozesc din ramuri rădăcini aeriene care, când ajung la pământ, devin noi stâlpi de sprijin, și de aceea ridică dalele. Vara, unul dintre locurile cele mai răcoroase din centru.
Da, fără grabă: castelul, orașul vechi cu Santa Cruz și cocatedrala, cele trei muzee, Explanada și plaja. Într-o singură zi se poate face esențialul, dar rămân pe dinafară muzeele, care sunt una dintre cele mai mari surprize ale orașului. În trei zile intră și excursia la Tabarca.
Castelul în sine e gratuit: se plătește doar liftul care urcă de la intrarea săpată în stâncă în fața plajei Postiguet. Se poate urca și cu mașina pe drumul muntelui, sau pe jos din cartierul Santa Cruz, care e solicitant, dar e drumul cel mai frumos.
Da. Intrarea e liberă, iar colecția include Picasso, Miró, Dalí, Chillida, Tàpies, Kandinsky, Chagall și Giacometti. A ajuns acolo pentru că artistul din Alicante Eusebio Sempere a adunat aproape două sute de lucrări de la peste o sută de artiști și, în loc să le vândă, le-a donat orașului său.
Da, Postiguet: aproape un kilometru de nisip la zece minute de mers pe jos din orice punct al centrului, cu muntele și castelul în spate. Dacă vrei mai mult spațiu, plaja San Juan e la douăzeci de minute cu tramvaiul din Plaza de los Luceros și e mult mai largă.
Dacă ai o jumătate de zi, da. E singura insulă locuită din Comunitatea Valenciană, se află la o jumătate de oră de navigație de la port și e rezervație marină, cu apă foarte limpede. Păstrează în plus o incintă fortificată din secolul al XVIII-lea: Carol al III-lea a fortificat-o și a repopulat-o cu pescari genovezi care fuseseră captivi în Tabarka, în Tunisia.
Primăvara și toamna, din cauza temperaturii și a aglomerației. Iunie are un atu puternic: Hogueras de San Juan, declarate de interes turistic internațional, cu monumente din carton și lemn care ard în noaptea de 24 și cu mascletà în fiecare zi la prânz în Plaza de los Luceros.
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Alicante offline, oricând vrei.

Continuă să citești