E belvederea care rezumă tot orașul. De la balustradă se deschide întreaga ría din Vigo, una dintre acele Rías Baixas pe care marea le-a împins adânc în uscat ca pe un fiord blând și verde, cu portul jos, insulele Cíes închizând gura golfului și platformele de midii plutind pe apă.
Ce se vede exact
Chiar dedesubt, portul, unul dintre cele mai importante din Europa la pescuit și la traficul de mărfuri, cu macaralele și navele lui. În față, celălalt mal, cel al peninsulei Morrazo, presărat cu sate albe.
În dreapta, urmând ría spre interior, se ghicește podul Rande, acel hobanaj alb și zvelt care coase cele două maluri. Iar sub aceste ape e o poveste de film: în 1702 s-a dat acolo Bătălia de la Rande, când o flotă anglo-olandeză a surprins galioanele care se întorceau din America încărcate cu argint, iar multe s-au scufundat cu comoara lor.
Pe apă plutesc niște platforme întunecate: sunt bateas, crescătoriile de midii care fac din această ría una dintre cele mai mari cămări de fructe de mare din lume. Sunt structuri de lemn de care atârnă frânghii pe care midiile cresc lipite.
Iar în fund, închizând gura golfului ca un dig natural, insulele Cíes, azi parc național. Romanii le numeau Insulele Zeilor, iar plaja lor Rodas a fost aleasă de mai multe ori cea mai frumoasă de pe planetă.
Un oraș care trăiește cu fața spre Atlantic
De aici înțelegi Vigo dintr-o privire: un oraș care a trăit mereu privind marea, cu spatele la munte. Tot ce a fost — sat castrexo, târg cu ziduri, poartă a emigrației, mare port de pescuit — trece prin această linie de apă.
Rías Baixas sunt văi de râu invadate de mare după ultima glaciațiune, când a crescut nivelul oceanului. Această geometrie explică de ce au apă adăpostită, valuri mici și o productivitate biologică foarte mare: asta face posibile platformele de midii.
Insulele Cíes sunt protejate tocmai pentru că sunt fragile: nu poate debarca oricine vrea, e nevoie de permis și în fiecare zi se limitează câți oameni calcă pe nisip. Nu există mașini și nici hoteluri, doar un camping și poteci, și de aceea au rămas așa cum sunt.
Cel mai bun moment ca să urci e apusul, cu soarele coborând în gura golfului printre insulele Cíes. E vederea de carte poștală pe care toată lumea o ia acasă din Vigo și, spre deosebire de aproape toate cărțile poștale, aceasta își merită faima.
De neratat
Toată ría dintr-o privire
Portul, Morrazo, podul Rande, platformele de midii și insulele Cíes închizând gura golfului.
Bateas
Crescătorii plutitoare de midii care fac din această ría una dintre cele mai mari cămări de fructe de mare din lume.
Sub apă e o comoară
În 1702, Bătălia de la Rande a scufundat galioane încărcate cu argintul Americii.
Insulele Zeilor
Așa le numeau romanii pe Cíes. Azi parc național, cu acces limitat prin permis.
Cum se încadrează în vizita ta la Vigo
Se află în vârful Parque do Castro, la două minute de așezarea castrexo și de Fortaleza. Pe toate trei le vezi în același urcuș.
Accesul e liber, la orice oră, iar oprirea durează cincisprezece sau douăzeci de minute, plus cât vrei să mai rămâi. Dacă ai timp doar pentru un singur lucru în Vigo, să fie acesta.
Coborând ajungi la Praza de España și în cartierul nou, sau în Casco Vello pe partea cealaltă. Merită să urci la începutul zilei ca să te orientezi și să revii la sfârșit pentru apus.
Întrebări frecvente
Ce ascunde acea parte a ríei, cea de la Rande?
O poveste ca de film. Acolo, în strâmtoarea Rande, s-a dat în 1702 Bătălia de la Rande: o flotă anglo-olandeză a surprins galioanele spaniole care se întorceau din America încărcate cu argint, iar multe s-au scufundat cu comoara lor pe fundul ríei. Acel aur scufundat a dat atâta de vorbit încât până și Jules Verne l-a pus în „Douăzeci de mii de leghe sub mări”: căpitanul Nemo umple cuferele lui Nautilus cu comoara din Vigo. Vânătorii de comori l-au căutat timp de secole.
De ce sunt atât de speciale insulele Cíes?
Încă romanii le priveau cu respect: le numeau Insulele Zeilor. Iar astăzi, tocmai pentru cât de fragile sunt, nu poate debarca oricine: îți trebuie un permis și în fiecare zi se limitează câți oameni calcă pe nisip. Nici mașini, nici hoteluri, doar un camping și poteci. De aceea au rămas atât de sălbatice. Să poți traversa cu vaporul până la ele este, pentru mine, unul dintre cele mai bune lucruri care se pot face la Vigo.
