E cea mai importantă catedrală din Spania ca rang — primată înseamnă că arhiepiscopul ei se află în fruntea episcopatului spaniol — și una dintre puținele gotice din țară cu cinci nave în loc de trei. A fost începută în 1226 pe locul moscheii principale și încheiată în 1493, iar acest sfert de mileniu se simte: optzeci și opt de coloane care susțin o pădure de bolți ce se pierde sus, cu lumina căzând filtrată în albastru și roșu.
Transparente, o mașinărie care prinde lumina
Ocolește Capilla Mayor prin spate și apare ceva care nu se potrivește cu nimic: o explozie de marmură albă, îngeri, nori și bronz aurit în mijlocul penumbrei gotice. A semnat-o Narciso Tomé și a fost terminată în 1732; e cea mai îndrăzneață piesă barocă din interiorul unei catedrale spaniole.
Lovitura de geniu nu e sculptura, e instalația. Tomé a deschis o gaură în bolta gotică de deasupra, un luminator, și a orientat tot ansamblul spre ea. Când soarele intră la mijlocul dimineții, un fascicul de lumină străbate întunericul și aprinde marmura dinăuntru, de parcă ar arde.
Faptul că s-a permis străpungerea unei bolți din secolul al XIV-lea ca să se obțină efectul acesta spune destul despre ambiția comenzii, iar la vremea ei decizia n-a fost deloc liniștită. Merită să-ți calculezi ora: la mijlocul dimineții funcționează; la alte ore e doar o sculptură foarte mare.
Ce mai este, și ar umple un alt muzeu
În centru se află corul, cu un dublu rând de strane sculptate în lemn și alabastru, unul dintre cele mai remarcabile din Europa. În față, Capilla Mayor, cu un retablu gotic imens care povestește viața lui Hristos scenă cu scenă, gândit ca o istorie vizuală pentru cine nu știa să citească.
Sacristia funcționează ca pinacotecă și e motivul pentru care mulți vin aici: aici atârnă „Dezbrăcarea lui Hristos” de El Greco, pictată pentru chiar acest spațiu, alături de peste o duzină de lucrări ale lui și de piese de Goya, Van Dyck, Rafael și Tițian. E una dintre cele mai bune colecții de pictură care se pot vedea în afara unui muzeu în Spania.
Și există o capelă pe care aproape nimeni n-o vizitează și care e unică în lume: Capilla Mozárabe, în care se celebrează încă zilnic ritul hispano-mozarab, liturghia de dinaintea reformei romane pe care creștinii din Toledo au păstrat-o sub stăpânire musulmană. Cardinalul Cisneros a salvat-o de la dispariție întemeind această capelă în 1502.
De neratat
Gaura din boltă
Tomé a străpuns bolta gotică din secolul al XIV-lea ca un fascicul de soare să aprindă dinăuntru marmura din Transparente.
Cinci nave, optzeci și opt de coloane
Rar în goticul spaniol, care de obicei se rezolvă cu trei. Aici interiorul e literalmente o pădure.
„Dezbrăcarea lui Hristos”, la locul ei
El Greco a pictat-o pentru sacristie, unde atârnă încă, înconjurată de peste o duzină de lucrări ale lui.
Capilla Mozárabe
Se celebrează zilnic ritul hispano-mozarab, anterior reformei romane. Cisneros l-a salvat întemeind-o în 1502.
Cum se încadrează în vizita ta la Toledo
Se află exact în centrul orașului vechi, iar aici asta înseamnă ceva aparte: catedrala nu are o piață proprie în față. E înghesuită în țesutul medieval, așa că nu se vede întreagă din niciun punct și trebuie s-o ocolești ca s-o citești. Cea mai bună perspectivă asupra fațadei principale e din Plaza del Ayuntamiento.
La câteva minute se află Calle de la Tripería și vechea Alcaná, iar în cealaltă direcție se urcă spre Alcázar. Tot orașul vechi e în pantă, iar acesta e cam punctul de mijloc.
Socotește o oră și jumătate bună, două dacă te interesează sacristia. Biletul include o explicație înregistrată și există bilet combinat cu urcarea în turn, care se plătește separat și pe intervale orare. Mergi la mijlocul dimineții, pentru Transparente.
Întrebări frecvente
Ce scene povestesc stranele de jos ale corului?
Nici mai mult, nici mai puțin decât un război, sculptat aproape în direct. Rândul de jos l-a lucrat Rodrigo Alemán la sfârșitul secolului al XV-lea, iar pe fiecare panou a povestit o bătălie din cucerirea Granadei: căderea oraș după oraș, până la prăbușirea regatului nasrid în 1492. L-a comandat cardinalul Mendoza, care fusese acolo. E un reportaj de război în lemn, făcut de cineva la care știrile ajungeau aproape proaspete. Apropie-te și recunoaște, turn cu turn, cum cade Granada.
Ce sunt pălăriile acelea roșii atârnate de tavan?
Sunt capelos, pălăriile cu boruri largi ale cardinalilor înmormântați aici. Când moare un cardinal, i se atârnă pălăria deasupra mormântului… și acolo rămâne pentru totdeauna, adunând praf, destrămându-se încetul cu încetul cu anii. Nu o restaurează intenționat: e o amintire că toată gloria acestei lumi, oricât de înaltă ar fi, sfârșește în praf ca pălăria aceea. Privește-le acolo sus, atârnând în gol. Puține lucruri vorbesc atât de limpede despre trecerea timpului.
