O fațadă din cărămidă roșie cu trei arcuri mari în potcoavă, care pare un palat din O mie și una de nopți în mijlocul unui oraș alb. Pentru un gaditan nu e doar un teatru: e catedrala Carnavalului. Aici are loc în fiecare februarie Concurso Oficial de Agrupaciones, iar timp de săptămâni scena se umple de chirigotas, comparsas, coruri și cvartete care cântă, cu haz și cu talent, tot ce s-a întâmplat în lume.
Neomudéjar pe cenușa altui teatru
A fost construit între 1884 și 1905 pe locul vechiului Gran Teatro, care arsese. Incendiul acela explică durata lungă a lucrărilor și ambiția rezultatului: orașul a vrut o clădire care să nu semene cu nimic și a comandat un neomudéjar din cărămidă aparentă, care în Cádiz iese în evidență în mod deosebit.
Stilul se juca recuperând vocabularul arhitecturii andaluze islamice cu materiale și tehnici moderne: arcuri în potcoavă, cărămidă lăsată la vedere, zăbrele și frize geometrice. Era foarte la modă în Spania de la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar aici a fost folosit la o scară puțin obișnuită.
Poartă numele lui Manuel de Falla, compozitorul născut foarte aproape de aici, care e înmormântat în cripta catedralei. Înăuntru, sala în potcoavă, tavanul pictat de Felipe Abárzuza și o capacitate de peste o mie de locuri.
Carnavalul care se cântă
La Cádiz, la Carnaval nu te costumezi, ci cânți, și asta e diferența esențială față de orice alt carnaval din lume. Grupurile pregătesc luni de zile repertorii cu versuri proprii și concurează în acest teatru, într-un concurs oficial care durează săptămâni și pe care îl urmărește tot orașul.
Sunt patru categorii și fiecare are regulile ei: chirigotas, cele mai comice și mai nerușinate; comparsas, mai lirice și cu voci lucrate; corurile, care ies pe stradă în care alegorice; și cvartetele, care amestecă parodia cu teatrul. Nivelul de scriitură al celor mai bune versuri este surprinzător de înalt.
Și sunt tăioase. Cupletele critică puterea fără nicio menajare, cu nume și prenume, iar această tradiție de haz politic e cea care îi dă caracterul. În timpul dictaturii, Carnavalul a ajuns să fie interzis și a fost rebotezat „Fiestas Típicas Gaditanas” ca să supraviețuiască. Gaditanii au continuat să cânte cum au putut.
De neratat
Neomudéjar din cărămidă roșie
Arcuri în potcoavă și frize geometrice într-un oraș alb. A fost ridicat între 1884 și 1905 pe locul unui teatru care arsese.
Aici se cântă Carnavalul
Concurso Oficial de Agrupaciones durează săptămâni și tot orașul îl urmărește. Patru categorii cu regulile lor.
Versuri împotriva puterii
Cupletele critică cu nume și prenume. Acest haz politic e cel care dă caracter sărbătorii.
A fost interzis
În timpul dictaturii a fost rebotezat „Fiestas Típicas Gaditanas” ca să supraviețuiască. S-a cântat mai departe la fel.
Cum se încadrează în vizita ta la Cádiz
Se află în Plaza Fragela, la marginea de vest a orașului vechi, la zece minute de mers pe jos de catedrală și la cinci de plaja La Caleta, închisă spre nord de Castillo de Santa Catalina, și de Parque Genovés. Este zona cea mai rezidențială și mai puțin turistică a orașului vechi.
Interiorul se vizitează cu bilet la spectacol sau cu vizită ghidată la anumite ore, și merită dacă se potrivește: sala în potcoavă și tavanul pictat sunt remarcabile. Din afară, fațada se vede la orice oră și e una dintre cele mai fotografiate clădiri din oraș.
Dacă vii în timpul Carnavalului, în februarie, orașul se schimbă complet: concursul umple teatrul săptămâni la rând, iar străzile se umplu de grupuri ilegale care cântă fără concurs și fără permisiune. Atunci seamănă Cádizul cel mai mult cu el însuși, și tot atunci e imposibil să găsești cazare.
Întrebări frecvente
Știai că, la un moment dat, Carnavalul a fost interzis?
În timpul dictaturii lui Franco, Carnavalul a fost interzis, iar ca să nu moară de tot l-au deghizat sub un alt nume, inofensiv: „Fiestas Típicas Gaditanas” (Sărbătorile tipice din Cádiz). Localnicii au continuat să cânte cum au putut, iar când și-au recăpătat libertatea și-au recăpătat și numele, și umorul ascuțit.
