Mulți intră în La Seu, se uită în sus, își fac fotografia și ies în douăzeci de minute. E păcat, pentru că clădirea aceasta adună trei straturi suprapuse care merită deosebite: goticul medieval care a ridicat-o, intervenția lui Gaudí care i-a reorganizat interiorul la începutul secolului al XX-lea și o capelă contemporană îmbrăcată în lut care încă împarte părerile.
Intră la prima oră. E coadă mai mică, soarele bate dinspre mare, iar nava se vede așa cum a fost gândită: ca o cutie de lumină susținută de paisprezece stâlpi foarte subțiri.
Stratul unu: goticul
Construcția pornește de la o promisiune. Tradiția spune că Jaume I, prins într-o furtună în drum spre cucerire în 1229, a jurat să ridice un lăcaș Fecioarei dacă scapă cu viață. A supraviețuit, a cucerit orașul și a început să construiască chiar peste moscheea principală a Madinei Mayurqa.
Le-a trebuit mai bine de trei secole ca s-o termine, de la gotic la Renaștere, cu meșteri ca Jaume Fabre și Guillem Sagrera — același care avea să ridice apoi Lonja. Nava rezultată e una dintre cele mai înalte și mai late din Europa, susținută de paisprezece stâlpi octogonali foarte subțiri.
Rozeta mare, căreia în Palma i se spune ochiul goticului, are peste treisprezece metri și în jur de o mie două sute de bucăți de sticlă: e una dintre cele mai mari din lume. De două ori pe an, pe 2 februarie și pe 11 noiembrie, în zori, lumina ei se proiectează chiar sub rozeta din față, iar cele două cercuri formează un opt perfect.
Piatra e marès, o gresie aurie din sudul insulei, atât de poroasă încât salinitatea o roade încet. De aceea pietrarii continuă și azi să înlocuiască blocurile unul câte unul: e o clădire care nu iese niciodată din șantier.
Terasa care dă spre mare, cu Portal del Mirador sculptat în secolul al XIV-lea: Cina cea de Taină pe timpan și două figuri de Guillem Sagrera de o parte și de alta a ușii. Se intră din interior și de obicei e inclus în bilet.
La începutul secolului al XX-lea, episcopul Campins l-a chemat pe Antoni Gaudí ca să-i redea claritatea interiorului, fragmentat de adăugiri ulterioare. Intervenția a durat din 1904 până în 1914 și e una dintre cele mai puțin cunoscute lucrări ale arhitectului.
A făcut trei lucruri mari. A scos corul care ocupa centrul navei și l-a mutat în presbiteriu, eliberând perspectiva completă de la ușă până la altar. A deschis ferestre care fuseseră zidite, recuperând intrarea originală a luminii. Și a atârnat deasupra altarului un uriaș baldachin din fier forjat plin de lămpi, coroana plutitoare care încă tremură acolo sus.
Baldachinul a fost instalat ca provizoriu și a rămas așa un secol mai târziu, pentru că Gaudí a lăsat lucrarea neterminată, după neînțelegeri cu capitlul. O bună parte din ce proiectase n-a mai fost executată.
Chiar și așa, felul în care orice vizitator percepe azi spațiul e în mare măsură cel pe care l-a hotărât el. Scoaterea corului din centrul navei a fost o decizie foarte contestată la vremea ei — aproape nicio catedrală spaniolă n-a făcut-o — și e motivul pentru care aici vezi interiorul dintr-o privire.
Paisprezece stâlpi octogonali care se deschid sus ca niște palmieri și lasă nava liberă. Nu sunt ziduri grele care să te strivească: e lumină care plutește. Senzația aceasta e medievală la origine și gaudiană în forma de azi.
Stratul trei: lutul lui Barceló, și cum să-ți organizezi vizita
Între 2001 și 2007, artistul mallorcan Miquel Barceló a îmbrăcat zidurile unei capele laterale, cea a Preasfintei Euharistii, într-o piele de ceramică crăpată care înfățișează minunea pâinilor și a peștilor: fructe care plesnesc, valuri și făpturi ale mării ieșind din lutul ars.
Cifrele sunt considerabile: cam trei sute de tone de ceramică acoperind în jur de trei sute de metri pătrați de zid, șase ani de muncă și, pe deasupra, vitraliile capelei, desenate chiar de Barceló, care colorează lutul în nuanțe diferite pe măsură ce înaintează ziua.
E contemporană, e viscerală și nu place tuturor, cum se întâmplă de obicei când intervii într-o clădire de asemenea anvergură. Merită s-o vezi fără prejudecăți și să hotărăști singur: e, de departe, cea mai ambițioasă operă de artă contemporană instalată într-o catedrală spaniolă.
Despre vizită: bilet în jur de 10 €, cu claustrul și Mirador, o oră și jumătate bună, și la prima oră. Se poate combina cu Palatul Almudaina, care e alături și are bilet separat, și cu Parc de la Mar, dedesubt, care e gratuit și de unde iese fotografia.
Lacul artificial cu apă sărată săpat în 1984 ca să-i redea catedralei La Seu reflexia pe care i-o luase o autostradă. Așază-te pe marginea de sud cu privirea spre nord, la prima oră sau la apus, cu apa liniștită.
În jur de 10 € și include lăcașul, claustrul și Mirador, terasa care dă spre mare. Palatul Almudaina, care e chiar alături, are bilet separat. E bine să verifici programul pe site-ul oficial, pentru că se schimbă în funcție de sezon și de slujbe.
Ce a făcut Gaudí exact în La Seu?
Trei lucruri mari, între 1904 și 1914: a scos corul din centrul navei și l-a mutat în presbiteriu, eliberând perspectiva completă; a deschis ferestre care fuseseră zidite, ca să recupereze lumina originală; și a atârnat deasupra altarului un baldachin din fier forjat cu lămpi, instalat ca provizoriu și care e tot acolo un secol mai târziu.
Ce este capela lui Miquel Barceló?
Capela Preasfintei Euharistii, ale cărei ziduri artistul mallorcan le-a îmbrăcat între 2001 și 2007 într-o piele de ceramică crăpată care înfățișează minunea pâinilor și a peștilor. Sunt cam trei sute de tone de lut pe vreo trei sute de metri pătrați, plus vitraliile, pe care le-a desenat tot el.
Ce este optul de lumină al catedralei?
Un fenomen care se petrece de două ori pe an, pe 2 februarie și pe 11 noiembrie, în zori: lumina care intră prin rozeta mare se proiectează chiar sub rozeta de pe fațada opusă, iar cele două cercuri formează un opt perfect pe zid. În zilele acelea catedrala are program special.
La ce oră e bine s-o vizitezi?
La prima oră a dimineții. E coadă mai mică și, mai ales, soarele intră dinspre mare, iar atunci nava se vede așa cum a fost gândită: ca o cutie de lumină susținută de paisprezece stâlpi foarte subțiri. Pe la mijlocul după-amiezii lumina vine din partea cealaltă, iar efectul se schimbă destul de mult.
De ce e mereu în lucru?
Din cauza materialului. Piatra e marès, o gresie aurie din sudul Mallorcăi, moale la tăiere și foarte poroasă, iar salinitatea mării o roade încet. Pietrarii înlocuiesc blocurile unul câte unul de secole și continuă s-o facă: e o clădire care nu ajunge niciodată să fie terminată.
Informații practice
BileteÎn jur de 10 €, include claustrul și Mirador. Palatul Almudaina se plătește separat.
DurataO oră și jumătate bună dacă te oprești la toate cele trei straturi.
Cea mai bună orăPrima oră a dimineții: coadă mai mică, iar soarele intră dinspre mare.
Nu rataRozeta mare, baldachinul lui Gaudí și capela lui Barceló.
Optul de lumină2 februarie și 11 noiembrie, în zori: cele două rozete se aliniază.
FotografiaDin Parc de la Mar, de pe marginea de sud cu privirea spre nord, cu apa liniștită.
Pe hartă
🎧 Cu Viavoy
Plimbă-te prin Palma și ascultă în ritmul tău
Descarcă Viavoy și plimbă-te prin Palma offline, oricând vrei.
de la 2,99 €· plată unică
City Pass · 9,99 €3 zile, toate tururile din Palma